Cetatea romano-bizantină Dinogeţia



Dinogeţia este o cetate romana si bizantina, situată la 4 kilometri în amonte de satul Garvăn, pe o fostă mica insula, numită de localnici "Bisericuţa".

În urma cercetătorilor arheologice efectuate în zonă, a putut fi dezvelită o mare parte din cetate şi a fost schiţată evoluţia acesteia. Potrivit izvoarelor istorice, se pare că fortificaţia romană, care a fost sediul unor unităţi militare, a fost ridicată în zona unei aşezări daco – getice, de la care a preluat numele: Dinogeţia.

Cetatea a fost refăcută în perioada Dominatului, fiind formată astfel dintr-o incintă trapezoidală, cu 14 turnuri, precum şi dintr-o poartă principală şi din două secundare, închizând o suprafaţă de 1,2 hectare.

Distrusă şi abandonată la sfârşitul secolului al VI-lea, ca urmare a atacurilor avaro – slave, cetatea şi-a reluat funcţia defensivă pentru încă două secole, în vremea lui Ioannes Tzimiskes (după anul 971). În acea perioadă, a fost reparată incinta şi s-au ridicat unele construcţii şi locuinţe, între care cea mai importantă fiind bisericuţa din mijlocul cetăţii, care a funcţionat în secolele XI – XII.

Aşezarea a beneficiat de o poziţie naturală dominantă, cu vizibilitate spre malul stâng, de la Barboşi-Galaţi până la Aliobrix şi, fiind înconjurată de ape (gârlele şi bălţile pe care Dunărea le formează în dreapta cotului din faţa oraşului Galaţi), dispunea şi de avantajul unei apărări naturale.

Ruinele cetăţii au fost semnalate încă din prima jumatate a secolului al XIX-lea, iar primele săpături arheologice cu caracter sistematic au început în anul 1939, la iniţiativa Muzeului Naţional de Antichităţi, şi continuă şi în prezent.

Din cetatea existentă în secolul al VI-lea se păstrează zidul de incintă, gros de 3 metri, strajuit de 14 turnuri, iar în incintă se afla ruinele unei bazilici, a unor drumuri, precum şi unelte agricole şi casnice, care indică rolul militar al cetăţii.

Drumul spre cetatea Dinogeţia este accesibil pentru orice tip de autoturism şi se face pe la ieşirea din localitatea Garvăn, comuna Jijila.


Cum se ajunge la cetatea Dinogeția:

Venind dinspre Isaccea, aproape de iesirea din localitatea Garvan, comuna Jijila (jud. Tulcea), este o intersectie. Aici alegeti drumul spre Galati si la aproximativ 4-5 km exista un indicator. Drumul spre dreapta ce duce la cetate este accesibil pentru orice tip de auto.

© 2024 CRAIU RAZVAN - clasa a X-a C, STAICU BOGDAN - clasa a XI-a A. Profesori coordonatori: 
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți